Medicamentele si zaharul sunt primele produse și alimente ce se scumpesc!

Zahărul, energia termică, detergenţii se află în topul scumpirilor din ultimul an, iar medicamentele ne costă mai mult, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS), transmite Agerpres.

În luna august a acestui an, preţul zahărului a fost cu 30,20% mai mare comparativ cu august 2022, cel al margarinei a urcat cu 20,85%, în timp ce ouăle s-au scumpit cu 19,69%, peştele proaspăt cu 18,7%, peştele şi conservele din peşte cu 18,44%, iar berea cu 17,82%.

Preţul uleiului a scăzut, în ritm anual, cu 21,47%, uleiul, grăsimile şi slănina cu 17,45%, făina s-a ieftinit cu 12,25%, produsele de morărit cu 8,61%, iar mălaiul cu 3,43%.

Faţă de luna iulie a acestui an, cel mai mult s-au scumpit citricele şi alte fructe meridionale (plus 4,88%), carnea de bovine (plus 1,14%), conservele din fructe (0,99%), conservele şi alte produse din peşte (0,82%) şi preparatele din carne (0,7%).

Pe de altă parte, făina a fost mai ieftină cu 16,97% în august faţă de iulie 2023, produsele de morărit au avut un preţ mai mic cu 15,34%, mălaiul s-a ieftinit cu 13,16%, iar uleiul cu 7,7%.

Dacă vorbim de mărfuri nealimentare, în ultimul an cel mai mult s-au scumpit energia termică, cu 23,82%, detergenţii, cu 22,17% şi articolele de igienă şi cosmetice, cu 17,96%.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *