Pizza, burgerii si shaorma sunt cele mai preferate preparate pe timp de vara în România.
Conform unui studiu realizat de o platformă de livrări, pizza a fost preparatul cel mai comandat în această vară, cu o medie de peste 3.900 de produse vândute zilnic. Pe lângă pizza, în topul preferințelor se regăsesc shaorma, burgerul, răcoritoarele carbogazoase, salata și micii.
În topul preferinţelor din categoria de restaurante s-au mai aflat: peste 29.000 de ciorbe, aproape 24.000 de supe, peste 8.000 de îngheţate, aproape 8.000 de băuturi răcoritoare (fresh, apă plată şi minerală).
„Temperaturile extreme din sezonul estival au crescut cererile de home delivery pentru o gamă largă de produse atât de la supermarket, cât şi de la restaurantele disponibile pe aplicaţia Tazz.”, spun autorii cercetării.
Conform sursei menționate, chiar și micii tradiționali, serviti cu muștar și însoțiți de bere, sunt printre produsele preferate, cu o medie de aproape 344 de mici comandați în fiecare zi în perioada iunie-august.
Conform unui anunț emis de platforma de livrări, în lista celor mai comandate produse de la supermarketul Tazz se află berea cu conținut de alcool, cu o comandă impresionantă de aproape 14.000 de litri, în timp ce berea non-alcoolică a fost comandată în doar 1.420 de litri.
În plus, aplicația a înregistrat livrarea a aproape 15.000 de produse de înghețată, ceea ce reprezintă aproape de trei ori cantitatea medie raportată pentru perioada anterioară analizei.
„Din datele extrase remarcăm o preferinţă pentru mâncarea de tip fast-food, motivată de accesibilitatea pe care o au consumatorii la produsele favorite chiar la ei acasă. Totodată, utilizatorii nu se rezumă doar la oferta culinară pusă la dispoziţie de restaurantele partenere şi apelează la serviciile Tazz şi pentru alte necesităţi specifice sezonului. De exemplu, în perioada caniculară am observat o creştere semnificativă pentru produse precum îngheţată sau cremă solară şi ne bucurăm că putem fi locul unde consumatorii găsesc ceea ce îşi doresc, fie că vorbim de mâncare sau de articole a căror necesitate e influenţată de context.” a declarat Cristina Sauciuc, Head of Brand & Communications Tazz.
Conform studiului, mâncarea de tip fast-food rămâne alegerea favorită de consumatori în aproape toate oraşele din ţară, cu pizza, shaorma şi burger în vârful listei de comenzi.
Din topul căutărilor mai fac parte: „Burger” cu peste 23.000 de căutări la nivel naţional, „Sushi” cu aproape 16.000 de căutări, „Shaorma” cu aproape 15.000 de căutări şi „Meniul zilei” cu peste 11.000 de căutări.
Datele menţionate au fost extrase din aplicaţia Tazz şi au urmărit comenzile plasate în perioada iunie – august 2023, la nivel naţional.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.