Acum câteva seri, ofițerii din cadrul Postului de Poliție Păulești, județul Prahova, au oprit un Porsche care circula cu inspecția tehnică periodică expirată.

La volanul mașinii se afla un tânăr ploieștean cunoscut în mediul online pentru clipurile postate, în care făcea diferite experimente sociale și îndemna cetățenii să respecte legile și normele de conduită morală.

După ce i s-a explicat fapta pentru care urma să fie sancționat, șoferului i s-a cerut să rămână la mașină. Cu toate acestea, la scurt timp, tânărul a ieșit din mașină și s-a apropiat de echipaj cu cartea de identitate a autoturismului în mână. Acesta le-a spus polițiștilor, care deja întocmeau procesul verbal de contravenție, că a uitat să le înmâneze acest document, deși nu i-a fost solicitat, și că în interiorul acestuia „se află ITP-ul”.

Unul dintre polițiști, cunoscut drept Sever, a verificat conținutul documentului și a constatat că în interiorul acestuia nu se află vreo anexă a certificatului de înmatriculare cu holograma dovezii efectuării inspecției tehnice periodice, ci suma de 500 de lei, oferită ca mită pentru a-i determina să nu aplice măsurile legale. Imediat, polițiștii au solicitat sprijinul angajaților Direcției Generale Anticorupție (DGA) pentru a efectua un flagrant.

În urma acestui incident, vloggerul s-a ales cu un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită. Polițiștii speră acum că această experiență îi va oferi timp suficient pentru a reflecta asupra principiilor sale de conduită socială și morală pe care le-a promovat în mediul virtual.

Morala poveștii?… Atunci când pozezi în formator de opinie vertical, încearcă să o faci și în viața de zi cu zi, nu doar pe YouTube.

Sindicatul Europol

Sursă: Facebook/ Sindicatul Europol

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *