Patru persoane, inclusiv doi copii în vârstă de trei ani și, respectiv, un an și jumătate, au fost rănite după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat pe un drum din comuna Bogdănești, județul Vaslui, luni seara.

Conform informațiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui, accidentul s-a produs după ce șoferul, un bărbat de 39 de ani, a pierdut controlul vehiculului și s-a răsturnat. Bărbatul a rămas încarcerat în mașină, iar celelalte trei persoane au fost evacuate de către ceilalți participanți la trafic.

La fața locului au intervenit echipaje de descarcerare, mașini de stingere și ambulanțe SMURD, precum și o autospecială din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vaslui.

Bărbatul încarcerat se afla în stare de inconștiență. Pompierii au început operațiunea de descarcerare, în timp ce paramedicii acordau primul ajutor pentru menținerea în viață a victimei. După ce a fost eliberat din mașină, bărbatul a primit îngrijiri medicale și a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Vaslui.

Ulterior, echipajele SMURD și SAJ Vaslui au preluat femeia și cei doi copii, transportându-i la Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Bârlad. Mama copiilor acuza dureri la nivelul spatelui, pieptului și membrelor superioare.

Poliția a început o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului.

‏‏‎ ‎

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *