Direcţia de Investigaţii Criminale organizează și coordonează activitatea de localizare și prindere a urmăriţilor la nivel naţional şi internaţional, precum și cea de identificare a cadavrelor și a persoanelor cu identitate necunoscută, respectiv cea de clarificare a situaţiei persoanelor dispărute.

Astfel, în perioada  1 – 31 august a.c., în urma activităţilor de căutare şi identificare, au fost depistate sau a fost clarificată situația a 217 persoane urmărite la nivel național. Dintre acestea, 159 aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, iar 26 aveau mandate de arestare preventivă.

Totodată, au fost depistate 21 de persoane care aveau emise mandate europene de arestare, iar față de 10 persoane au fost dispuse sentințe penale de internare în unități medicale de specialitate.

De asemenea, în luna august, în urma activităților desfășurate de către polițiștii de investigații criminale, au fost depistate 1.479 de persoane dispărute, 932 fiind minore.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *