Este in continuare aglomeratie in centrele de transfuzii sanguine din toata tara. La Ploiesti, de pilda, inca de luni sute de oameni, politisti, jandarmi si angajati ai Serviciului Judetean de Ambulanta Prahova, dar si din alte structuri si institutii din judet, au mers sa doneze. Intre ei si pompierii, care inteleg mult mai bine nevoia acestui sprijin. Salvatorii, care intervin mereu in prima linie, si care au camarazi ce au cazut victime in urma exploziei de la Crevedia, si-au propus sa fie sprijin constant pentru centrul de transfuzie din oras. Asa se face ca au stabilit un program indelungat pe parcursul caruia vor merge sa ofere picaturi de viata.
A fost din nou aglomeratie la Centrul de Trasfuzie Sanguina din Ploiesti. Inca de la primele ore ale diminetii sute de persoane au venit sa doneze. Alaturi de ei politisti, jandarmi si nu in ultimul rand pompierii din cadrul Inspectoratului Judetean pentru Situatii de Urgenta Prahova. Salvatorii au decis sa se transforme in parteneri constanti ai centrului de donare, pentru a putea sustine cererea destul de mare, si nu doar in aceste zile in care multi au raspuns prezent apelului lansat la nivel national.
Asa se face ca salvatorii prahoveni au calcat pragul centrului de transfuzie inca de luni, si vor veni sa doneze in fiecare zi, dupa un program agreat de comun accord intre cele doua institutii.
De luni si pana miercuri, la Centrul de Transfuzie Sanguina Ploiesti s-au prezentat 617 persoane, dintre care eligibile au fost doar 535. Au rezultat tot atatea pungi, cu diferinte componente sanguine, in functie de cererea din spitale.