Muzeul Chihlimbarului, singurul de acest gen din tara, atrage turisti atat din tara cat si din strainatate.  Se află în Comuna Colţi din judeţul Buzau. Aici putem vedea printre altele, un bulgăre de chihlimbar, cu o greutate de 1840 de grame, dar si setul de bijuterii oferit Elenei Ceaușescu, cu ocazia vizitei sale de lucru la Buzău.

Muzeul Chihlimbarului  a fost redeschis acum trei ani după ce aici au fost făcute ample lucrări de reabilitare și modernizare. În acești trei ani, peste 50.000 de turiști, inclusiv din străinătate, au fost în vizită.

Unic în țară, muzeul Chihlimbarului din Colți adăposteşte o mare varietate de mostre de chihlimbar provenite din zăcămintele din împrejurimi şi alte zone din Munţii Buzăului. Pot fi admirate aproximativ 200 de piese, printre care și un bulgăre de chihlimbar, cu o greutate de 1840 de grame. Mai poate fi văzut și setul de bijuterii oferit Elenei Ceaușescu, cu ocazia vizitei sale de lucru la Buzău, precum și alte obiecte de podoabă din chihlimbar negru. În plus, muzeul deține și o colecție de flori de mină, originare din zona Baia Mare, dar și o colecție de paleofaună.

Prezența unui muzeu cu acest specific în zona Colți se datorează prezenței zăcămintelor de chihlimbar. Acestea au fost exploatate, prelucrate și chiar colecționate de către săteni. Însă, în 1972 a fost propusă decizia de realizare a unui muzeu dedicata acestei rășine. În cadrul acestui obiectiv aveau să fie expuse piese din chihlimbar sau piese brute. Muzeul a fost inaugurat pe 14 iunie 1980.

By Costin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *