August a fost luna recordurilor pentru Aeroportul Internațional Cluj conform unei postări dedicate acestei luni pe facebook.
Până în prezent, luna august este cea mai bună lună din istoria de peste 90 de ani a aeroportului clujean, cu peste 350.000 de pasageri înregistaţi, iar în 7 august 2023 am avut parte de o premieră absolută, odată cu recordul de 13.454 pasageri transportaţi de pe aeroport într-o singură zi. – se arata în postare.
Aeroportul a atins pentru a cincea oară în istoria sa pragul de 2 milioane de pasageri înregistrați într-un an calendaristic, această celebrare devenind astfel un eveniment simbol.
„Dorim să mulţumim tuturor pasagerilor, colaboratorilor, partenerilor şi întregii echipe a aeroportului pentru contribuţia deosebită pentru acest nou record şi ne pregătim spre finalul anului pentru premiera absolută când Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj va depăşi pragul de peste 3 milioane de pasageri transportaţi în anul 2023”, transmit reprezentanții aeroportului.
Rețeaua de rute a Aeroportul Internațional Cluj oferă în prezent peste 45 de destinații regulate spre peste 20 de țări din Europa și Orientul Mijlociu, precum și zboruri charter spre cele mai importante destinații turistice ale sezonului.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.