O casa din comuna buzoiana Buda a ars ca o torta. Incendiul s-a manifestat generalizat la locuinta respectiva si anexele gospodaresti, pe o suprafata de aproximativ 350 mp.
Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Neron Lupașcu” al județului Buzău au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Buda. La fața locului s-au deplasat trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autocisternă și o ambulanță Smurd. La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta generalizat. Nu au fost înregistrate victime. Din cercetările efectuate a reieșit faptul că incendiul a fost cel mai probabil provocat de efectul termic al curentului electric.