În județul Suceava, două persoane au decedat într-un accident rutier. Un camion și o motocicletă au fost implicate în accident!

Potrivit poliției, motocicleta pe care se aflau cei doi bărbați care au murit în dimineața zilei de vineri ar fi intrat pe contrasens. Pe contrasens, a intrat în coliziune cu un tir înmatriculat în Ucraina.

Accidentul a avut loc vineri dimineață, în jurul orei 05:10, pe drumul european 85, în zona localității Dănila, din comuna Dărmănești. Din primele informații apărute în acest caz, motocicleta era condusă de un bărbat de 32 de ani, satul Călinești, comuna Dărmănești, iar celălalt pasager era un consătean în vârstă de 23 de ani. Cei doi se aflau pe sensul de mers de la Siret spre Suceava. În urma impactului, cei doi bărbați au murit pe loc.

Polițiștii nici nu au certitudini cu privire la cine conducea. Conform poliției, în accident au murit: Mihail Ionuț Huțan, în vârstă de 32 de ani (cel despre care se bănuiește că a condus) și Victor Alexandru Semenciuc, de 23 de ani, ambii localnici din Dărmănești. Ionuț este posesor de permis de conducere, iar Victor nu avea permis de conducere valabil, dar era proprietarul motocicletei.

Șoferul în vârstă de 41 de ani care conducea tirul a fost testat cu aparatul etilotest și s-a constatat că nu consumase băuturi alcoolice.

La fața locului, s-au deplasat pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare și un echipaj, cu medic, al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *