Ministerul Educației a comunicat că European Association for International Education (EAIE) a acordat premiul pentru Viziune și Leadership ministrului Ligia Deca. Ceremonia în sine este programată să aibă loc la sfârșitul lunii septembrie, în Rotterdam. În contextul României, Ligia Deca a fost în centrul criticii din partea profesorilor, s-a confruntat cu o grevă de amploare semnificativă, iar noile Legi ale Educației au provocat dezbateri aprinse în societate.
„Distincţie internaţională importantă acordată ministrului Educaţiei, Ligia Deca! European Association for International Education (EAIE) i-a acordat doamnei Ligia Deca Premiul pentru Viziune şi Leadership. Potrivit organizatorilor, decizia ca această distincţie să-i fie acordată doamnei ministru a fost luată având în vedere atât demersurile întreprinse, de-a lungul carierei, pentru sistemul educaţional din România şi din Europa, cât şi realizările din domeniu”, arată postarea de miercuri pe pagina de Facebook a Ministerului Educaţiei.
Sursa citată mai spune că pentru ediţia de anul acesta, conducerea EAIE şi echipa de acordare a acestor distincţii au decis să aleagă trei câştigători care, prin activitatea lor, au contribuit la „crearea unei lumi mai bune”.
Evenimentul de decernare a acestor distincții este programat să aibă loc în Rotterdam la finalul lunii septembrie. Doamna ministru Ligia Deca va fi însoțită la această ocazie de ceilalți doi câștigători ai premiilor: domnul Hans-Georg van Liempd de la Universitatea Tilburg din Olanda și reprezentanții Universității „Newcastle University” din Marea Britanie.
„Fondat în anul 1989, European Association for International Education (EAIE) este centrul de expertiză, resurse şi schimb de bune practici pentru învăţământul superior”, conform surse menţionate.