Propunerile MAI privind modificarea condiţiilor de restituire a permisului de conducere reţinut şi a celor de dobândire a permisului de conducere românesc de către şoferii care deţin permise eliberate de alte țări intră în vigoare azi.
Guvernul a adoptat în ședința de joi, 10 august, Ordonanţa nr. 29/2023 prin care se modifică OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, la propunerea Ministerului Afacerilor Interne, se arată într-un comunicat dat publicităţii de Direcţia Informare şi Relaţii Publice din MAI, preluat de Agerpres.
Începând de azi, o nouă ordonanță intră în vigoare, permitând restituirea permisului de conducere, care fusese reținut ca urmare a depistării preliminare a unor substanțe psihoactive în salivă.
Această restituire se bazează acum pe rezultatul analizelor biologice (probe de sânge) efectuate în cadrul instituțiilor medico-legale autorizate, prin care se atestă absența acestor substanțe psihoactive din organism. Până astăzi, posibilitatea de restituire a permisului de conducere era legată exclusiv de decizia de clasare adoptată în faza urmăririi penale.
Alte modificări
- Un alt aspect semnificativ modificat de Ordonanța de Urgență nr. 23/2023 se referă la persoanele care dețin permise de conducere emise de alte țări și nu pot face schimbul cu un permis românesc.
Aceste persoane vor putea participa la examenul pentru obținerea permisului românesc fără a fi necesar să urmeze o școală de șoferi, așa cum prevedea legea anterior.
După obținerea permisului românesc, permisul străin va fi returnat autorităților din țara emitentă prin intermediul serviciilor publice comunitare de regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, menționându-se că a fost emis un nou permis românesc.
În plus, se introduce opțiunea ca persoanele fără reședință sau domiciliu în România să poată înmatricula temporar un vehicul, urmând să-l înregistreze în altă țară ulterior.
Până la aprobarea Ordonanței de Urgență nr. 29/2023, acest lucru era permis numai celor cu reședință sau domiciliu în România.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.