Steaguri tricolore, pancarte făcute manual sau de firme specializate, lozinci, geci de toate culorile şi …chipuri. Fericite, îngândurate, mici, tinere, bătrâne, înfrigurate, pline de speranţă, obosite, distrate sau distrase, dar toate frumoase. Mulţimea adunată aseară la Ploieşti era frumoasă, unită sub Steagul Ţării şi sub acelaşi ideal. Pe margini, câte un clevetitor „Habar nu au de ce au ieşit în stradă!” Din 7.000 de oameni să nu aibă niciunul habar? „Ăştia sunt ăia care nu au ieşit la vot!”, aud pe un altul. Poate or fi şi din aceia. Nu-i nimic, totul se învaţă. Şi democraţia la fel. Să arunce primul piatra ăla care nu a greşit. „Printre ei sunt mulţi instigatori”, spune încă unul. Aşa funcţionează masele, cineva trebuie să dea un imbold. „De ce şi-au adus copiii la miting?”, strigă altul. Pentru că cei mici trebuie să ştie că fac parte din ceva mare, că asta e societatea în care se vor face mari şi că nu toată lumea fură. Că atunci când îţi sunt încălcate drepturile trebuie să ieşi în stradă şi să te transformi într-un uragan, dacă e nevoie. „Toţi sunt plătiţi”, mai aud. E frig, mai cald totuşi decât serile trecute, dar când stai mai multe ore afară, gradele alea cu plus încep să se simtă cu minus. Câţi bani să ai să plăteşti atâţia îngheţaţi? Sentimentul că faci parte din ceva aşa de mare face toţi banii! Îţi vine să strigi chiar dacă nu ai pornire, îţi vine să-i îmbrăţişezi pe toţi şi crezi sincer că te poţi baza pe oamenii aceia. Că sunt ca tine şi că speranţa nu moare.
fotografii realizate de Robin Eparu
#REZIST#PLOIEŞTI
