Ieri., în jurul orei 12.30, polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Valea Călugărească au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că, la punctul de lucru al unei societăți comerciale din localitatea Berceni s-ar fi produs un accident de muncă.
Astfel, din cercetări a reieșit faptul că un tânăr în vârstă de 22 de ani, angajat al unității în cauză, în timp ce manevra un motostivuitor, în vederea încărcării unui camion, la un moment dat s-a răsturnat fiind prins între sol și utilaj.
La fața locului a intervenit un echipaj SMURD care i-a acordat tânărului primul ajutor și l-a transportat la o unitate medicală, în vederea acordării îngrijirilor de specialitate.
Ulterior, în cursul zilei de ieri, tânărul a fost declarat decedat.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în vederea stabilirii tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Totodată, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.