Se face dreptate în cazul fetei moartea din cauza unei supradoze, astfel că trei persoane au fost arestate preventiv. Este vorba mai exact despre trei persoane acuzate de procurorii DIICOT Neamţ de trafic de droguri de mare risc, implicate în dosaruL fetei de 16 ani, din București, care a murit în urma unei supradoze ingerate fără voia ei.

Ancheta în acest caz a demarat pe 31 iulie, după moartea fetei.

„La data de 31 iulie 2023, urmare a consumului unui drog de mare risc, având ca substanţă activă catinona, a fost înregistrat decesul unei persoane vătămate minore (16 ani). Din probatoriul administrat în cauză a reieşit că victima ar fi consumat drogul de mare risc împreună cu una dintre persoanele cercetate, la domiciliul celei din urmă. În cursul urmăririi penale, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Neamţ, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Neamţ, au prins în flagrant delict celelalte două persoane bănuite, care deţineau asupra lor diferite cantităţi de droguri”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu, citat de stiripesurse.ro.

Din cercetări a reieşit că persoanele în cauză ar fi comercializat şi drogul de tip cristal, consumat de către minora de 16 ani şi considerat, conform examenului necroptic, drept cauză determinantă a intoxicaţiei care a condus la decesul acesteia.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *