Astăzi, la Palatul Victoria, Prim-ministrul Marcel Ciolacu a avut o întrevedere cu E.S. Kathleen Kavalec, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România.

Conversația s-a concentrat pe explorarea noilor modalități de consolidare și aprofundare a Parteneriatului Strategic bilateral, cu accent deosebit pe aspectele economice ale acestuia. De asemenea, a avut loc un schimb de opinii cu privire la situația actuală de securitate în regiunea Mării Negre.

Au fost abordate chestiuni legate de securitatea națională a României, în cadrul cărora șeful Executivului a exprimat recunoștința față de sprijinul ferm oferit de Statele Unite ale Americii pentru țara noastră. În același timp, cei doi oficiali au condamnat cu fermitate recentele atacuri ale Rusiei asupra porturilor ucrainene de la Dunăre, Izmail și Reni.

Premierul Marcel Ciolacu a adus în discuție, de asemenea, aprecierea pentru adoptarea Legii privind autorizarea bugetului apărării SUA (National Defense Authorization Act/NDAA) de către Senatul Statelor Unite ale Americii la data de 27 iulie 2023, care cuprinde și proiectul de lege Black Sea Security Act.

De asemenea, în contextul apropiatului Forum Economic al Inițiativei celor Trei Mări, care va avea loc la București pe 7 septembrie 2023, premierul Marcel Ciolacu a exprimat ambasadorului SUA interesul României pentru o prezență puternică a Statelor Unite, atât la nivel guvernamental, cât și în rândul investitorilor și companiilor private. Implicarea SUA este vitală pentru realizarea obiectivelor Inițiativei celor Trei Mări în contextul actual al mediului strategic, a subliniat șeful Executivului.

Sursă: stiripesurse.ro

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *