Sursă foto: IQads

Președintele organizației ACCEPT, Florin Buhuceanu, a afirmat vineri că Marșul Bucharest Pride din acest an se concentrează pe tematica familiilor și va avea o dimensiune „mai politică ca oricând”. Buhuceanu a participat la un eveniment organizat de Ambasada Marii Britanii la București înainte de Bucharest Pride, un marș ce susține drepturile comunității LGBTQI+ și care urmează să aibă loc sâmbătă.

„Marșul de anul acesta este dedicat familiilor, celor pe care îi iubim, celor cu care trăim (…) Lucrurile profund personale devin politice în multe feluri, iar (marșul – n.r.) de mâine va avea o dimensiune politică mai pronunțată, în contextul actual. Pride este important pentru mamele noastre, pentru tații noștri, pentru unchii, pentru frații și surorile noastre și este important pentru copii, nepoți și familiile dumneavoastră”, a declarat el.

Buhuceanu a subliniat că scopul evenimentului este de a promova o societate mai incluzivă, în care persoanele LGBTQI să nu fie nevoite să părăsească țara pentru a-și construi o viață mai bună.

„Mulți tineri se confruntă astăzi cu această realitate, deoarece știu că acasă li se refuză recunoașterea socială și protecția legală”, a adăugat el.

Sursă: stiripesurse

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *