Sursă foto: Prahova Economică

Primăria Municipiului Ploiești anunță încheierea recepției la terminarea lucrărilor aferente proiectului „Eficientizare energetică Grădinița cu program prelungit „Sf. Mucenic Mina”.

La data de 20 iulie 2023 a fost finalizată recepția la terminarea lucrărilor aferente proiectului „Eficientizare energetică Grădinița cu program prelungit „Sf. Mucenic Mina”, proiect finanțat din fonduri de la bugetul local și din surse externe nerambursabile prin POR 2014-2020, Axa prioritară 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiție 3.1. – Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice și în sectorul de locuințe, Operaţiunea B – Clădiri Publice.


Principalele lucrări executate au constat în montarea unui sistem fotovoltaic și pompe de căldură, montare termosistem, înlocuire tâmplărie exterioară, montare scară metalică exterioară, montare rampă pentru persoane cu dizabilități, recompartimentări interioare, lucrări de schimbare a instalației termice și electrice, igienizări și refacere grup sanitar pentru persoane cu dizabilități.

Obiectivul general al proiectului îl constituie reducerea emisiilor de carbon prin eficientizarea energetică a clădirii publice în care funcționează unitatea de învățământ.

Totodată, prin realizarea acestei investiții publice, au fost atinse următoarele obiective:

– creșterea eficienței energetice a clădirii prin reabilitarea termică și implementarea unui iluminat eficient energetic;
– scăderea consumului energetic primar prin utilizarea resurselor de energie regenerabilă –  pompă de căldura și panouri fotovoltaice;
– diminuarea costurilor de utilizare a infrastructurii prin reabilitarea termică și reducerea consumului energetic;
– asigurarea egalității de șanse prin adaptarea infrastructurii la Normele privind accesibilitatea infrastructurii pentru persoanele cu handicap.

„Continuăm modernizarea unităților de învățământ din municipiul nostru!” – transmit reprezentanții municipalității.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *