Un microbuz, in care se aflau calatori, a iesit din decor si a trecut prin doua garduri, oprindu-se intr-un al treilea, in localitatea Boldesti-Scaeni. Se pare ca soferului i s-ar fi facut rau la volan.
Accidentul rutier s-a produs în cartierul Balaca din comuna prahoveană Boldești-Scăeni. În microbuzul care circula pe traseul Boldesti – Ploiesti se aflau aproximativ 10 pasageri. La fața locului, au intervenit pompierii militari cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD. Conform ISU Prahova, au fost asistate medical șoferul și doi călători, dintre care unul este copil. Toți au refuzat transportul la spital. Potrivit primelor cercetări, se pare că acidentul s-a produs după ce șoferului i s-a făcut rău în trafic.