Reacția Gabrielei Firea după ce a devenit public că l-a angajat pe Ștefan Godei la Senat

Admin Republika
2 Min Read

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, susține că Ștefan Godei nu a fost vreodată șoferul ei, ci a lucrat ca șofer la Primăria Capitalei și „a deservit o perioadă colegii de la cabinetul senatorial”. Reacția vine după ce G4Media și alte publicații au dezvăluit că Firea l-a angajat pe Godei și la cabinetul de senator, după ce anterior patronul azilelor groazei fusese șofer și la Primăria București.

Reamintim că Ștefan Godei, patronul azilelor groazei, a fost angajat de Gabriela Firea la cabinetul de senator în perioada ianuarie 2021 – februarie 2023, potrivit unui document oficial consultat de G4Media. Asta înseamnă că a fost angajat la cabinetul lui FIrea imediat după ce aceasta a câștigat postul de senator la alegerile din decembrie 2020.

Declarația Gabrielei Firea a fost transmisă de Ministerul Familiei:

„Sunt nevoită, din păcate, să repet ce am afirmat zilele trecute, în urma unor informații apărute în presă.

Inculpatul din dosarul azilelor din județul Ilfov NU A FOST VREODATĂ ȘOFERUL MEU. Eu am același șofer de 16 – 17 ani, pe care îl cunosc toate instituțiile, toți jurnaliștii, toată primăria, tot Parlamentul etc.

La Primăria Capitalei bărbatul din acest dosar nu a fost șoferul meu, ci a lucrat ca șofer la Administrativ și pentru alte persoane.

Nici la Senat nu a fost șoferul meu, ci a deservit o perioadă colegii de la cabinetul senatorial, așa cum a făcut-o în toate instituțiile unde a activat.”

Ștefan Godei, patronul azilelor groazei, a fost angajat de Gabriela Firea la cabinetul de senator în perioada ianuarie 2021 – februarie 2023, potrivit unui document oficial consultat de G4Media. Asta înseamnă că a fost angajat la cabinetul lui Firea imediat după ce aceasta a câștigat postul de senator la alegerile din decembrie 2020. Detalii aici.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Share This Article
Niciun comentariu