Aleea pietonală din fața Teatrului „Toma Caragiu” va fi din nou gazda unui eveniment inedit, dedicat copiilor și părinților deopotrivă.

Vineri, 14 iulie, și sâmbătă, 15 iulie, Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești și Spitalul de Pediatrie, în parteneriat cu Primăria Municipiului Ploiești, își unesc forțele, într-o îmbinare unică dintre arta teatrală și arta de a vindeca.


În cadrul evenimentului, intitulat „Bucuria și sănătatea copiilor”, cei mici vor putea viziona spectacole susținute de Teatrul de Animație pentru copii și tineret Imaginario și vor avea ocazia să afle multe informații utile despre corpul uman și modul de funcționare al acestuia.


De asemenea, medici de diverse specialități din cadrul Spitalului de Pediatrie vor desfășura activități educative cu tematică medicală pentru părinți și copii, ateliere de conștientizare și informare cu privire la diverse boli pediatrice, sesiuni de Q&A, vor oferi sfaturi și recomandări pentru sănătatea întregii familii.

Cei care vor participa la eveniment se vor putea înscrie și la o tombolă cu premii surpriză.


Coordonatorii proiectului sunt Mihaela Rus, directorul Teatrului „Toma Caragiu” Ploiești, și dr. Anca Miu, Manager al Spitalului de Pediatrie Ploiești.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *