Sursă foto: Poliția Română

Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Prahova a pus sâmbătă în executare 13 mandate de percheziţie domiciliară la domiciliile și la sediul unui operator economic din judeţ.

Această acțiune a rezultat în urma unei acţiuni de prindere în flagrant delict, într-un dosar de delapidare şi contrabandă cu bijuterii din metale preţioase.

Potrivit IPJ Prahova, percheziţiile s-au desfăşurat într-o cauză penală în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de delapidare, complicitate la delapidare, înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, contrabandă şi contrabandă asimilată.

Anchetatorii explică situația: în perioada februarie-iulie 2023, persoanele bănuite ar fi adus în ţară bijuterii din metale preţioase, de regulă din Turcia, fără a le declara organelor vamale, iar mai apoi le-ar fi vândut către diferite persoane fizice sau juridice.

În cauză, au fost puse în aplicare 11 mandate de aducere.

În cazul infracțiunii de delapidare, prejudiciul sesizat este de aproximativ 750.000 de lei, iar cel cauzat prin săvârşirea infracţiunii de contrabandă urmează a fi stabilit.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

Sursă: AGERPRES

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *