Un biciclist a fost accidentat mortal într-o intersecție din Galați.‎

În vârstă de 67 de ani, un bărbat a fost accidentat mortal într-o intersecție din Galați. Incidentul a avut loc vineri. Bătrânul a fost acroșat de un șofer care se deplasa pe sens opus.

IPJ Galaţi: „Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Galaţi au stabilit faptul că un bărbat,a de 67 ani, din municipiul Galaţi, care se deplasa pe o bicicletă pe bulevardul George Coşbuc, dinspre strada Henri Coandă spre strada Basarabiei, s-ar fi încadrat pe banda 2 de mers, în apropiere de strada Stelei, cu intenţia de a-şi continua deplasarea pe aceasta. Când a schimbat direcţia, ar fi fost acroşat şi accidentat de un autoturism care se deplasa din sensul opus de mers, pe banda 2, şi care era condus de un bărbat, cu vârsta de 51 de ani, din municipiul Galaţi. Biciclistul a fost grav rănit şi, din păcate, nu a răspuns manevrelor de resuscitare efectuate de echipajul medical sosit la faţa locului, fiind constatat decesul.”

Conducătorul auto deţine permis de conducere valabil. El nu consumase alcool. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.

Cercetările sunt continuate pentru a fi stabilite împrejurările în care s-a produs acest accident rutier.

Sursă: gds.ro

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *