Sursa: BunaDimineata.ro

Ce ne ajută de cele mai multe ori să ne ,, începem dimineață”? Cafeaua! Sau doar credem acest lucru? Cafeaua are multe beneficii însă dacă nu suntem atenți la ce bem mai exact, adică și cantitatea de cofeină s-ar putea să ne și păcălim.

Excesul de cafea poate duce la dependență și toleranță. După o perioadă de consum regulat, organismul se obișnuiește cu cofeina și devine mai puțin receptiv la aceasta, ceea ce poate duce la necesitatea de a consuma cantități mai mari pentru a obține același nivel de energie.

Cercetătorii au recrutat 47 de persoane cărora le-a fost oferită cel puțin o cafea pe zi. Participanții aveau în medie 30 de ani, iar 31 erau femei. Cu toții au fost rugați să se abțină de la consumul de băuturi sau alimente care conțin cofeină timp de cel puțin 3 ore înainte de a fi analizați. Ajunși în laborator, aceștia au avut parte de două scanări ale creierului – una înainte și cealaltă la 30 de minute după ce au consumat cofeină sau au băut o ceașcă cu cafea.

„Din perspectiva neurobiologică, atât cofeina, cât și acizii clorogenici din cafea au acțiuni psihoactive bine documentate; cofeina este în mare parte un antagonist al principalilor receptori de adenozină din creier, ceea ce duce la dezinhibarea eliberării neurotransmițătorilor excitatori și îmbunătățirea transmiterii dopaminei pentru a ascuți metabolismul creierului și a susține performanța memoriei. Acizii clorogenici pot avea un impact direct asupra performanței neuronale prin mecanisme care trebuie încă înțelese”, se arată în studiul publicat în frontiersin.org.

 Asadar, cafeaua de dimineață pare să fie cu adevărat cea care ne dă energie, pentru că este consumată după 8 ore (somnul de peste noapte) de pauză. Pare-se că dacă mai bem și alte cafele peste zi, iar pauza dintre cafele se reduce la 4 sau 6 ore, ne facem mult rău. Cofeina a dus la creșterea tensiunii arteriale, a determinat un tremur al mâinilor și o creștere a ritmului cardiac – conform unui studiu din 2005.

În final, studiul mai arată și faptul că dincolo de cofeina din cafea, alți compuși prezenți în cafea determină oamenilor aceeași stare de vitalitate după consumul cafelei de dimineață. Acest lucru înseamnă că putem obține aceleași efecte și dacă bem dimineața o cafea fără cofeină.

Sursa: hotnews.ro

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *