Sursă foto: Antena 3 CNN

În urma unui raport efectuat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), reiese că multinaționalele care vând polițe RCA și CASCO sunt pe pierdere, având în vedere că, la fiecare 100 de lei încasați, acestea scot 3 lei din buzunar.

Față de anul 2021, polițele au suportat deja o majorare de 85%, ceea ce semnifică un prim semnal al scumpirilor la RCA. Momentul cheie al creșterilor de prețuri va fi, fără îndoială, începutul lunii septembrie, când cei două milioane de asigurați Euroins vor fi obligați să își schimbe RCA-ul.

În raport, se precizează că, deși peste 80% din piața de asigurări este compusă din segmentele RCA și CASCO, multinaționalele din acest sector sunt pe pierderi, având în vedere că, la fiecare 100 de lei încasați de la români, acestea pierd 3 lei. Față de 2022, pierderile s-au mai micșorat, susține ASF.

ASF: „La CASCO scăderea este de la peste 111%, iar la RCA de la 105%, la 103%, iar asta înseamnă că societățile de asigurare au mai puține motive să scumpească polițele.

În cazul RCA, reducerea pierderilor vine și ca rezultat al scăderii substanțiale a cheltuielilor administrative și de achiziție, în principal pe fondul scăderii comisioanelor plătite brokerilor. Cheltuielile totale s-au redus cu peste 26% sau 10 puncte procentuale, până la 27,04%, foarte aproape de nivelul de 25% luat în calcul în determinarea tarifului de referință.”

Citește AICI mai multe detalii despre scumpirile RCA.

Sursă: bugetul.ro

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *