Sursă foto: Facebook/ Măgureni în Acțiune/ George Petcu

Un urs a fost fotografiat de trecători la intrarea pe Ruda, o zonă de agrement din localitatea prahoveană Măgureni.

Locul este unul foarte îndrăgit de localnici și de oamenii din satele vecine, care aleg deseori să își petreacă timpul la iarbă verde și aer curat, cu familia sau prietenii, în zona special amenajată pentru picnicuri și grătare.

Pe Ruda, în zona de nord a comunei Măgureni, au fost montate, potrivit reprezentanților administrației locale, mese și bănci, precum și grătare pentru a evita extinderea focului din vetrele de foc și distrugerea spațiului verde, dar și coșuri de gunoi, pentru a se păstra curățenia în zonă, și locuri de joacă pentru copii.

Acum însă trecătorii și localnicii au avut de a face cu reversul medaliei: un urs a fost văzut scotocind prin gunoaie, căutând de mâncare! Evenimentul este unul cumva de așteptat, ținând cont de poziția geografică, dar înfățișează un pericol pentru comunitate, într-o zonă care are de asemenea importanță istorică (având în componență domenii ale Cantacuzinilor).

Fotografiile au fost publicate pe rețelele de socializare (pe un grup al comunității locale) de un internaut care descrie, ironic, situația: „La o plimbare de seară: Moș Martin la tomberon, la intrarea pe Ruda! Aviz primăriei privind ecologizarea zonei după plecarea turiștilor!”.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *