Scandal monstru vineri seară, într-o sală de jocuri din nordul Ploieștiului, unde un bărbat care consumase băuturi alcoolice a început să se comporte agresiv.
„În jurul orei 21.45, polițiștii din cadrul Secției nr.2 de Poliție Ploiești, în timp ce desfășurau activități de patrulare pe raza de competență, au efectuat un control în incinta unei săli de jocuri din zona de nord a municipiului, moment în care au observat un bărbat în stare de ebrietate care avea un comportament agitat, care provoca scandal.
Din verificări, s-a stabilit faptul că are vârsta de 49 de ani, fiind domiciliat în municipiu, iar cu ocazia controlului corporal asupra acestuia, a fost găsit un obiect tăietor-înțepător, care a fost ridicat” transmite IPJ Prahova, citat de Telegrama.
Scandalagiul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 500 de lei, conform Legii nr. 61/1991, iar cercetările continuă în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de portul sau folosirea, fără drept, de obiecte periculoase.
Mai multe știri pe republikanews.ro..
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.