Cum se simte Emi, băiatul înjunghiat în Grădina Botanică din Craiova?
Pentru Emi, băiatul înjunghiat în Grădina Botanică din Craiova, următoarele zile sunt decisive. Când personalul medical l-a întrebat pe băiat ce s-a întâmplat el a spus „Am simțit o durere mare în spate”.
Emi și prietena lui, Melis, se aflau pe o bancă în momentul atacului. Cei doi nu au apucat să vadă fața atacatorului. Nu ar fi existat niciun conflict spontan cu atacatorul. Emi a întrebat de prietena sa. Momentan, el nu știe că a murit.
Starea băiatului înjunghiat în Grădina Botanică este în continuare critică. Emi face mici progrese de la o zi la alta. Medicii rămân precauţi în declaraţii. Evoluţia, în astfel de cazuri, poate fi imprevizibilă, a explicat dr. Cristiana Geormăneanu, medic urgentist şi purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Craiova. Deşi este firesc ca familia să se agaţe de orice semn de progres, următoarele zilele sunt cruciale. Specialiştii rămân rezervaţi în privința stării lui Emi. Pericolul încă nu a trecut.
Dr. Geormăneanu: „Este sedat in continuare, confuz, somnolent, respiră spontan cu necesar suplimentar de oxigen. Nu poate da nicio declaraţie (poliţiei – n.r.) în această situaţie. Nu pot confirma celelalte informaţii apărute în mediul public”.
Joi, Emi a fost deconectat de la aparatul de ventilaţie mecanică şi respiră acum spontan, cu necesar suplimentar de oxigen. Băiatul este sedat în continuare, dar medicii au început să scadă treptat dozajul. În unele momente, tânărul este chiar conștient și poate comunica.
Dr. Geormăneanu: „Nu am fost acolo, dar este normal ca prima întrebare a lui să fie despre prietena sa. Şi este normal să nu i se spună, în aceste momente, adevărul, pentru că l-ar putea dezechilibra. Chiar şi un om sănătos are nevoie de suport psihologic în astfel de momente, nu mai vorbim despre un pacient într-o stare atât de fragilă. Avem psiholog în clinica de terapie intensivă, pentru atunci când va fi momentul”.
Faptul că a supraviețuit atacului este un miracol!
Faptul că Emi a supravieţuit atacului atroce este considerat un miracol până şi de către medici. „Este mare lucru că el nu a făcut stop cardiac. Este un lucru incredibil”, a declarat medicul. Cristiana Geormăneanu transmite totuşi că într-o situaţie atât de gravă, cu un pacient care se află în continuare în zona de risc. Cadrele medicale nu se pot aventura în prognosticuri atât de aşteptate de opinia publică.
„Noi, ca medici, suntem circumspecţi, luăm totul pas cu pas. Pentru noi fiecare zi peste care trece pacientul este importantă, dar situaţia pacientului este imprevizibilă. Am văzut în presă mai multe afirmaţii foarte optimiste, dar sfatul meu este să nu ne înflăcărăm. Este firesc ca familia să se agaţe de orice nou semn de progres – că pacientul a deschis ochii, că a vorbit. Însă medical ne aflăm în continuare într-o etapă critică în evoluţia sa, iar următoarele câteva zile sunt foarte importante. Pentru medici, chiar şi faptul că el rămâne stabil mai mult timp este un lucru mare. Dar trebuie să rămânem circumspecţi”, a precizat aceasta.
„A lovit cu toată agresivitatea, în zone vitale”
Emi a fost înjunghiat cu brutalitate şi a pierdut 4 litri de sânge. Medicii spun că, deşi starea lui este foarte de gravă, vârsta şi lipsa unor patologii preexistente atârnă foarte mult în procesul său de recuperare.
„Faptul că el era un tânăr sănătos contează enorm”, a transmis dr. Geormăneanu. Aceasta a declarat că nu a văzut în toată experienţa sa de medic urgentist atâta brutalitate la un tânăr cum a existat în acest caz.
„De când am văzut rănile, am spus că este vorba despre un cuţit cu lamă lungă. Criminalul a lovit cu toată agresivitatea, în zone vitale”, a adăugat Cristiana Geormăneanu.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.