Sursă foto: ProSport

Supărat că propunerea lui de a înlătura regula U21 din Superliga de fotbal a eșuat la Adunarea Generală a LPF, Gigi Becali, patronul FCSB, a aruncat jigniri la adresa tuturor patronilor și președinților de club care nu au fost de acord cu ideea lui.

Șapte dintre cele 15 cluburi rivale din Superliga nu au votat împotriva regulii U21, spre furia lui Becali, care se baza pe votul lor. Latifundiarul din Pipera precizează că Marian Copilu, finanțatorul Petrolului, chiar i-ar fi transmis că e de acord cu propunerea lui!

Recent, patronul bucureștenilor anunțase „alianța” cu Mihai Rotaru (patronul CS U Craiova) și cu „ăla de la Ploiești” (Marian Copilu), noul acționar de la Petrolul. După vot, Becali a reacționat dur la adresa lui Marian Copilu și a râs de el, spunând că i-a cerut cu disperare să îi cedeze sub formă de împrumut un jucător eligibil pentru regula U21.

„Am vorbit cu ăsta, cu Copilu «Minune», cu Marian Copilu «Minune»: «Nea Gigi , bazează-te pe mine». Bine, mă. Când am văzut… Mi-a și zis: «Bă, nea Gigi, eu sunt bărbat, bazează-te pe mine, stai liniștit». Bine, mă. În situația în care i-am dat U21 lui că nu avea, era disperat «Copilu Minune» ăsta. Dacă tu nu ai, cum nu votezi?!” – Gigi Becali, la Digi Sport

Acum câteva zile, afaceristul spunea: „Am vorbit cu ăsta de la Ploiești (n.r. Marian Copilu), am vorbit și cu Rotaru și cu cine am mai vorbit (n.r. se gândește)… Am zis: «Bă, ne comandă pe noi Burleanu? Păi, înseamnă că așa merităm, că suntem idioți și proști. Aveți bărbăție în voi?» / «Păi, avem!». Păi, dacă aveți, ne întâlnim frumos la Ligă și spunem așa: bun, mă, alea, că faci fotbal de femei, bine, fă-le, dar nu ne obligi pe noi să punem sub 21 (n.r. referitor la regula U21) că aia e a noastră, e afacerea noastră!

Sursă: ProSport

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *