Sursă foto: Imar.ro

În perioada 30 iunie – 5 iulie 2023 va avea loc cel de-al 10-lea Congres al Matematicienilor Români, la Pitești. Conform unui anunț al organizatorilor, peste 400 de participanți din 35 de țări, un sfert dintre ei români din diaspora, sunt așteptați să participe.

Tradiția veche de 90 de ani a evenimentului a fost reluată în 2003, fiind organizat de:

  • Institutul de Matematicǎ „Simion Stoilow” al Academiei Române,
  • Secţia de Ştiinţe Matematice a Academiei Române, 
  • Universitatea din Bucureşti,
  • Societatea de Ştiinţe Matematice din România (SSMR),
  • Universitatea din Pitești.

Potrivit organizatorilor, „obiectivul congresului este să contribuie atât la creşterea vizibilitǎții matematicii românești cât şi la dezvoltarea colaborǎrii matematicienilor români cu cei din diaspora și cei strǎini şi la promovarea în strǎinǎtate a culturii românești de excelenţǎ.”

Vineri 30 iunie 2023, la ora 15:00 va avea loc ceremonia de deschidere a congresului. În cursul ei se va decerna „Premiul Nicolae Dinculeanu”, oferit de Secția de Științe Matematice a Academiei Române o dată la patru ani, unui tânăr matematician (sub 40 de ani) cu realizări remarcabile.

La deschidere va fi prezent profesorul Jan Philip Solovej (Univ. Copenhaga, Danemarca), președinte al European Mathematical Society. Domnul Consilier Prezidențial  Sergiu Nistor va transmite un cuvânt de salut din partea Administrației Prezidențiale. Societatea de Ştiinţe Matematice din România (SSMR) va decerna la congres „Premiul SSMR”, unui tânăr matematician (sub 35 de ani).

Vezi AICI întregul program al evenimentului.

Sursă: edupedu.ro

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *