După ce anunțase desfășurarea a cinci transporturi agabaritice diseară, după ora 21:00, Centrul INFOTRAFIC plusează și informează cu privire la un nou camion uriaș care va tranzita drumurile din țară la noapte, acesta din urmă ajungând inclusiv în Dâmbovița!
„Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, astăzi, 27 iunie, începând cu ora 21:00, se va efectua un transport agabaritic pe ruta: Retrasib – A 1 – DN 7 – DN 64 – DEx 12 – DN 65 – Pitești – DN 7 – Găești – DN 72 – Târgoviște – DJ 712 – Șotânga.
Acesta este format dintr-un camion cu lățimea de 3,6 metri și masa de 100 tone.
Transportul va fi însoțit pe traseul precizat de un echipaj de poliție rutieră.” – anunțul Centrului INFOTRAFIC
Anterior, la ora 13:30, Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informase că astăzi, 27 iunie, începând cu ora 21:00, se vor deplasa patru transporturi agabaritice pe traseul: Negoiești – DN 1A – DN 1 – DN 72 – DN 61 – A 1 – DN 7 – DN 7C – Merișani.
Transporturile sunt formate fiecare din câte un camion, cu mase cuprinse între 109,5 și 114,76 tone și lungimea de 49 metri.
La ora 22:00, va porni alt vehicul cu depășiri pe ruta: Cluj-Napoca – DN 1F – A 3 – DN 1 – Oradea – DN 19 – A 3 – PTF Borș II, scriau la momentul respectiv reprezentanții Poliției.
Acest vehicul din urmă este format dintr-un camion cu masa de 60 tone și lungimea de 25 metri.
Transporturile vor fi însoțite pe traseele precizate de echipaje de poliție rutieră.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.