Sursa: digi24.ro
În loc de 1.000 de lei pe hectar, cuantumul maximal pentru despăgubirile de secetă la porumb, floarea-soarelui, soia și mazăre a fost redus la 335 de lei pe hectar. De asemenea, bugetul total pentru despăgubiri a fost tăiat de la 869,6 milioane de lei la numai 300 de milioane de lei, conform Agrointeligența.

În anul 2022, la nivel naţional, au fost calamitate de secetă 1,23 mil. ha, iar cele mai afectate au fost culturile de porumb şi floarea-soarelui. Producţia de porumb a fost de 7,5 mil. tone în 2022, faţă de 15 mil. tone în 2021, şi producţia de floarea-soarelui a fost de 2,4 mil. tone, cu peste 25% mai mică decât în anul anterior.

La negocierile de la Bruxelles, autorităţile române au obţinut compensaţii foarte mici pentru pierderile suferite de fermierii români din cauza presiunii date de marfa din Ucraina ce a tranzitat, dar a şi rămas în România. Pierderile s-au ridicat la 45 mil. euro, iar suma alocată de Comisia Europeană a fost de 10 mil. euro.

România a reîncercat să negocieze şi a cerut refacerea calculelor despăgubirilor, în final a primit un cuantum total de 10,05 mil. euro, iar ministrul Agriculturii Petre Daea a spus că va fi suplimentat, din bugetul naţional, cu alte 10,05 mil. euro.

Suma totală de 20,1 mil. euro va fi acordată producătorilor agricoli din sectorul cerealelor, pentru cheltuieli angajate cu depozitarea în spaţii de depozitare proprii sau la terţi, a producţiei proprii de grâu din recolta anului 2022.

Sursa: zf.ro

Mai multe știri pe republikanews.ro

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *