Fotomontaj realizat de Hustle Festival și Alina Prună

În pragul celui mai mare eveniment la care a participat până acum, tânărul rapper prahovean Ștefan P3 a lansat primul său single oficial, intitulat „Dau tot”.

ASCULTĂ AICI:

Înregistrată în Ploiești, la studioul lui Alin Radu (care s-a ocupat de altfel de instrumentalul, mixarea și masterizarea piesei), melodia lui Ștefan P3 își propune să sintetizeze eforturile sale de a crește în industria muzicală și să explice integrarea muzicii hip-hop în stilul lui de viață.

Prahoveanul de 17 ani vorbește, în piesa lansată joi seară, despre trecutul și prezentul său, transmite un mesaj atât celor dragi, cât și ascultătorilor și prezintă, chiar în refren, un mesaj motivațional pentru public: „am ajuns unde-am ajuns, nu vreau să-mi pun stop/și acum, și dacă vreau, e foarte clar că nu mai pot!”

Chestionat de reporterii RepublikaNews cu privire la piesa „Dau tot”, Ștefan P3 spune: „Este doar începutul, doar o modalitate de a începe să-mi promovez munca și unul dintre numeroasele proiecte pe care le am în plan în această vară. Sper ca publicul să rezoneze mâine, la SAGA Festival, cu versurile și starea piesei și să am un impact pozitiv asupra oamenilor. Asta e, până la urmă, cel mai important în hip-hop.

Puteți pre-salva AICI piesa pentru a o asculta pe Spotify, „Dau tot” urmând să fie lansată zilele următoare și pe această platformă.

Ștefan P3 își dorește ca publicul să rezoneze cu piesele sale la SAGA Festival și ca versurile să le trezească oamenilor sentimente puternice.

Citește și:

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *