Oare mai putem vorbi în zilele noastre despre „bătaia este rupta din rai”?
Este doar bătaia o formă de agresiune, de violență sau putem încadra aici și ”o palmă” sau poate, pentru cei sensibili, chiar și tipătul? Mergem pe premisa că din când în când o pălmuță la funduleț nu strică? Este sau nu eficientă această metodă?
Auzim des: o palmă la fund nu a omorât pe nimeni, dar se pare că sentimentul de vinovăție care apare ulterior acestei descărcări este cel care ne face să verbalizăm cu atâta ușurință acest obicei moștenit. Pare o justificare nevinovată…
Oare la ce ne gândim atunci când justificăm acest gest? “Am înțeles”, de curând, că nu ar mai durea atât de tare dacă poartă pampers și că nu a murit nimeni dintr-o palmă.
“Unde dă mama crește” spunea o expresie celebră. Da, crește ditamai trauma care va ieși la suprafață când vor deveni părinți la rândul lor, “îi va mânca palma” și se vor răcori, pe moment, de multe agresiuni neexprimate în copilărie.
Acestea fiind spuse vom preda ștafeta copilului, fără să simțim că facem acest lucru.
Dicționarul explicativ al limbii române ne oferă următoarea definiție pentru educație: a educa = a forma pe cineva prin educație; a influența în mod intenționat, sistematic și organizat dezvoltarea intelectuală, morală și fizică a copiilor și tineretului sau a oamenilor, a societății etc
Observăm câtă greutate are această definiție și analizând-o vom constata că avem fiecare propria definiție depre educație, ba chiar modalități de influențare care de care mai variate, determinate de ceea ce noi am experimentat sistematic și organizat în copilărie.
Revenind la palme, haideți să constatăm câteva ”beneficii” ale acestui mod de corectare a copilului:
– umilirea
– iritarea
– o metodă de rezolvare a problemelor
– o tehnică “eficientă” de descărcare a nervilor
Această metodă de disciplinare este o metodă ineficientă, cu rezultate pe termen scurt, copilul neînțelegând cu adevărat ceea ce a declanșat acest uragan. Copilul receptionează un mesaj greșit. De altfel, nu va trece mult pana când acesta va prelua comportamentul acesta și îl va pune în practică cu alți copii de vârsta lui pentru a-și testa propriul nivel de putere. Este un proces justificat de umilirea și minimizarea lui ca individ.
Nu putem vorbi despre educație în acest caz, ci mai degrabă despre dresaj, despre un comportament care poate lăsa urme adânci în dezvoltarea viitoare a copilului.
Haideți să ne măsurăm forțele și în decibeli și să observăm ce se poate întămpla, poate obținem și la acest capitol “beneficii” nemăsurate.
Știu că tipetele parintelui apar din senin, parcă involuntar și incontrolabil. Așa că avalanșa se pornește brusc: reproșuri, fraze care vin de undeva din trecut, parcă le-ai mai auzit și tu cândva, de demult, apoi mai rămâne doar un pas mic până la urlet.
Ce simte oare copilul în aceste momente de agonie, urmate apoi de extazul specific sentimentului de vinovăție care poate apărea în urma unei astfel de situații?
Copilul simte instant panică, teamă, furie și ură. El nu își va îndrepta imediat ura asupra părintilor și va avea tendința să o reverse asupra obiectelor, jucăriilor și asupra altor copii.
Încet, dar sigur micuțul va căpăta un comportament total opus scopului pentru care a fost folosită pedeapsa, un comportament agresiv, obraznic.
Cu timpul, el va căpăta rezistență în fața atitudinii furtunoase a părintelui și va dobândi toleranță la palme, țipete, urlete.
Acest model de comportament oferă doar un exemplu negativ copilului. El va învăța de mic că problemele se pot rezolva prin lovituri, țipete sau urlete și că e musai să fii mai puternic decât adversarul dacă nu vrei să fii umilit. Acum nu ii mai poti reproșa că țipă la fel ca tine. Să nu uităm că el copiază comportamente, nu comenzi și cuvinte.
Ce facem într-un astfel de moment?
În primul rând fă o pauză înainte de a reacționa, spune în gând: STOP. Apoi respiră conștient, numără până la 5, până la 10, în funcție de cum simți nevoia. Încet vei simți cum te poți detașa de această furtună emoțională, vei simți că poți gestiona situația cu calm și fermitate, dar și cu blândețe și iubire.
Ulterior analizați întâmplarea arătându-i copilului posibilele pericole ale gestului/atitudinii lui, fără a minimiza reacția ta tumultuoasă atunci când ea apare. Este benefic pentru creșterea și dezvoltarea armonioasă a copilului să ne recunoaștem și noi, adulții, greșelile, găsind chiar împreună soluții eficiente.
Pentru a avea antrenament înainte de a vă confrunta pe viu cu astfel de situații, vă recomand să creați sub formă de joc posibile scenarii cu astfel situații tensionate pe care le întâlnim în viața de zi cu zi. De exemplu, dacă copilul este în etapa grădiniță, jucați un joc de rol cu plușuri/jucării preferate, în care vă imaginați diverse conflicte specifice vârstei. Analizați apoi situația și reluați jocul, de această dată cu varianta corectă de comportament. Astfel, aveți ocazia de a distribui în “cutiuțele” copilului instrumente de prim ajutor pentru momentele în care nu sunteți prezent.
Harold Hulbert spune atât de frumos: „Copiii au nevoie de dragoste, mai ales atunci când nu o merită
