Creanţele fiscale restante, aflate în sold la data de 31 decembrie a anului trecut, mai mici de 40 de lei, au fost scăzute din evidenţele fiscale ale contribuabililor în primele zile ale lui 2017, potrivit prevederilor legislative în vigoare. Plafonul de 40 de lei a fost introdus, potrivit Codului de procedură fiscală, cu scopul de a a evita situaţiile în care cheltuielile de executare, exclusiv cele privind comunicarea prin poştă, să fie mai mari decât creanţele fiscale supuse executării silite.
Reglementările legale în vigoare stabilesc că, în situaţia în care un debitor nu îşi achită obligaţiile fiscale principale la termenul de scadenţă, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) calculează după acest termen dobânzi şi penalităţi de întârziere, stabilite prin decizii referitoare la obligațiile fiscale accesorii.
Deciziile privind obligaţiile fiscale accesorii, emise trimestrial de Fisc
Pe lângă procedura anulării creanţelor bugetare de sub 40 de lei, Ordinul ANAF nr. 3497/2015 stabileşte şi procedura comunicării actelor administrative fiscale prin care se instituie dobânzi şi penalităţi de întârziere. Prin urmare, Fiscul notifică periodic, prin intermediul unor decizii, contribuabilii care au restanţe la bugetul de stat şi care datorează astfel instituţiei dobânzi şi penalităţi de întârziere.
sursa http://www.money.ro/fiscul-sterge-din-oficiu-anumite-datorii-cine-sunt-beneficiarii/
foto cu caracter ilustartiv