Fără pic de experienţă în politică, ajunsă peste noapte parlamentar de Prahova, Andreea Cosma, fata fostului preşedinte de CJ, Mircea Cosma, face şi primele declaraţii, imediat după depunerea jurământului de credinţă şi validarea mandatului de parlamentar. Dacă la scurt timp după scrutinul din decembrie, când a aflat că ” intră” în Parlament, Andreea Cosma nu a vrut să discute deloc cu presa, iată că acum aceasta vorbeşte despre priorităţile sale pentru următorii patru ani.  Din calitatea sa de deputat, ea are ca principal proiect… lupta pentru emanciparea femeilor, întrucât, spune fata lui Cosma, ” în provincie, româncele încă mai trăiesc după nişte precepte rămase în societate de pe vremea Evului Mediu. Româncele merită şi trebuie ajutate pentru că au dat şi dau dovadă de multă dârzenie şi de o isteţime deosebită pe care le poartă cu o modestie de neîntâlnit altundeva în Europa.” O altă prioritate a proaspătului deputat de Prahova face referire la sprijinirea copiilor din mediul rural, care nu au acces la educaţie, spune Andreea Cosma. ” Este inadmisibil să pierdem anual zeci de mici genii care ar putea să ne facă bătrâneţile mai suportabile, o ţară mai bună şi ne-ar aduce un renume mondial binemeritat.” Nu în ultimul rând, la depunerea jurământului, Andreea Cosma  a catalogat drept prioritate în mandatul său de parlamentar ajutorarea bătrânilor de la ţară, ” cel mai defavorizat segment din România, lucru care trage înapoi societatea şi ţara”. „Închei deocamdată aici, dar vă asigur că veţi primi des noutăţi de la mine” a conchis deputata.

 

 

By rnews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *