Sursă foto: Wikipedia

Începând de joi, pentru o perioadă de patru zile, va avea loc cel de-al XVII-lea Congres European al Federaţiei Internaţionale de Educaţie Fizică şi Sportivă (FIEPS). Evenimentul este organizat de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, în cooperare cu FIEPS România, unde vor participa profesori şi cercetători din peste 40 de ţări de pe cinci continente.

Anul acesta, congresul se desfăşoară simultan cu a VII-a ediţie a Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale „Sport, Educaţie, Cultură – Abordări Interdisciplinare în Cercetarea Ştiinţifică”.

Cele două evenimente vor aduce împreună numeroși cercetători, specialişti, reprezentanţi ai mediului academic, social şi economic şi oferă cadrul ştiinţific necesar promovării şi dezvoltării unor cercetări interdisciplinare noi şi valoroase în domeniu.

Gabriel Talaghir, decanul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport: „Este un eveniment de amploare, care deschide oportunitatea organizării unor manifestări ştiinţifice de nivel european şi mondial în România.”

Profesori şi cercetători din peste 40 de ţări de pe cinci continente și-au anunțat prezența. Din ţară, participă reprezentanţi din majoritatea centrelor universitare de profil. De asemenea, vor fi prezenţi şi reprezentanţi din învăţământul preuniversitar cu profil sportiv din judeţele Galaţi, Brăila şi Buzău.

Anul acesta, evenimentul este dedicat sărbătoririi a 100 de ani de la înfiinţarea FIEPS şi a 75 de ani de învăţământ superior în cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi.

Sursă: AGERPRES

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *