În această dimineață, în localitatea Vârtoapele de Sus din Teleorman. O tânără în vârstă de 35 de ani și fetița ei de nici 3 anișori au murit arse de vii într-un incendiu care le-a cuprins casa. Din primele informații, focul ar fi porrnit de la un scurtcircuit, relateaza Observator.
Doua vecine au vazut focul si au anuntat pompierii, iar acestia au reusit sa stinga flăcările după aproximativ două ore.
„Luni dimineața, în jurul orei 8.30, pompierii militari din cadrul Detașamentului Roșiorii de Vede au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu de locuință în localitatea Vârtoapele de Sus. La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD și un echipaj medical SAJ. Echipajele sosite la fața locului au constatat că incendiul se manifesta la nivelul unui dormitor, iar în interior se aflau două victime decedate, o femeie de circa 35 de ani și o fetiță de aproape 3 ani, mamă și copil. Incendiul a fost stins în limitele găsite după aproximativ două ore. Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric”, a transmis ISU Teleorman.
Sursa: observatornews.ro
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.