În urma a 7 percheziții efectuate în București, polițiștii și procurorii au
reușit recuperarea unui inel cu diamante ce ar fi fost sustras dintr-un magazin
de bijuterii din Paris. De asemenea, a fost depistat principalul suspect în cauză,
iar alte 7 persoane sunt cercetate pentru implicare activitatea infracțională.
În perioada 11-13 ianuarie a.c., politişti Brigăzii de Combatere a Criminalităţii
Organizate Ploieşti, împreună cu polițiștii Direcției Operațiuni Speciale –
I.G.P.R., sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T.–S.T. Ploiești, au acționat
pentru depistarea autorului unui furt, comis la data de 30 decembrie 2016, la un
magazin de bijuterii din Paris. În urma furtului respectiv au fost sustrase două diamante și două inele cu diamante și piese prețioase, cu valoarea de piață de 5.200.000 de euro.
La data de 13 ianuarie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii
Organizate Ploieşti au efectuat 7 percheziții pe raza municiupiului București și au
pus în executare 8 mandate de aducere. De asemenea, în urma acestei activități a
fost recuperat unul dintre inelele sustrase. În urma investigațiilor efectuate în cauză a rezultat că, la data de 30 decembrie 2016, principalul suspect, un bărbat, de 42 de ani, din București, s-ar fi prezentat la magazinul de bijuterii ca fiind ,,specialist în bijuterii”, gemolog, folosind un nume fals. La momentul respectiv, acesta ar fi reușit să substituie bijuteriile față de care își manifestase interesul de a le cumpăra, cu niște copii ale acestora. Pentru realizarea activității infracționale, cel în cauză ar fi acționat împreună cu
alți doi cetățeni sârbi, bijuteriile fiind apoi împărțite de toți cei în cauză.
Pentru comercializarea inelului cu diamant și pietre prețioase cetățeanul roman ar
fi intrat în contact cu doi cetățeni belgieni și unul israelian, fără ca tranzacția să
se realizeze . La data de 14 ianuarie a.c., procurorul de caz din carul D.I.I.C.O.T. Serviciul