Sursă: Inquam photos

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu a anunţat, sâmbătă, primirea unei informații de către Consiliul Concurenţei, din partea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) cu privire la suspiciuni privind comportamentul băncilor.

Citește și: Bănci din România amendate pentru practici înșelătoare

,,Va fi analizată, şi, dacă sunt elemente pertinente, ne vom extinde investigaţia, începută deja, asupra băncilor”, informează Chirițoiu.

,,Noi avem propria noastră investigaţie în privinţa băncilor, suspectând o creştere nejustificată a cotaţiilor ROBOR. Acum, am înţeles că există suspiciuni ale ANPC-ului privind comportamentul băncilor. Am primit ieri o informare din partea ANPC-ului, o vom analiza şi, dacă sunt elemente care-s pertinente, se leagă de investigaţia noastră, vom extinde investigaţia ca să le includă şi pe acesta”, declară Chiriţoiu, după o conferinţă pe tema pieţei farma, organizată de Consiliul Concurenţei, la Sinaia.


Preşedintele (ANPC), Horia Constantinescu, potrivit unor informaţii apărute în presa centrală a sesizat autoritatea de concurenţă cu privire la ,,atitudinea cartelară” a unor bănci.

Sesizarea a urmat după ce ANPC a amendat, în urmă cu câteva zile, 11 bănci de pe piaţa locală cu suma de 550.000 de lei.

Au fost identificate practici comerciale înşelătoare cu privire la modul de calcul al ratelor.

,,ANPC a identificat practici comerciale înşelătoare săvârşite de către operatorii economici financiari bancari cu privire la modul de calcul al ratelor, prin faptul că pe graficul de rambursare rata era compusă, în primii ani, din 25% principal şi 75% dobândă. Prin această modalitate de calcul, consumatorii plăteau, de fapt, preponderent dobândă. Pentru a putea restabili echilibrul contractual, pe lângă sancţiunea contravenţională, respectiv 11 amenzi în valoare de 550.000 lei, comisarii ANPC au propus măsura de emitere a unor noi grafice de rambursare, atât pentru creditele aflate în curs, cât şi pentru cele viitoare, unde principalul creditului datorat să fie achitat de către consumatori în rate egale, pe întreaga perioadă de creditare, în raport cu dobânda aferentă creditului”, spune directorul general al ANPC, Paul Anghel.

Băncile anchetate sunt: ING Bank, First Bank, Credite Europe Bank, OTP Bank, Alpha Bank, Banca Transilvania, Raiffeisen Bank, BCR, Patria Bank, Unicredit Bank, BRD Groupe Societe Generale.

Sursă: Știripesurse

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *