Sursa: instagram Vladislava Galagan
În vârstă de 27 de ani, Vladislava Galagan este o culturistă care a devenit celebră pe rețelele de socializare datorită fizicului ei.Combinația dintre chipul de copil și corpul plin de mușchi, care i-a adus un milion de urmăritori pe Instagram, a venit însă cu criticile celor care au acuzat-o că nu are cum să arate la fel și în realitate. Insă aceasta a venit cu un răspuns pe măsura:

„Mi se spune constant că sunt un fel de Kendall Jenner care ia steroizi. Vând această imagine, sunt drăguță și am un corp musculos. Fac un mix între fața și corpul meu. Când am intrat în social media, am învățat că există bărbați cărora le plac femeile înalte, puternice, musculoase, care sunt și drăguțe la față. Am și clipuri în care fac skandenberg și sunt foarte apreciate. Sunt un model de succes în fitness! Simt că am câștigat la loto”, a afirmat Vladislava Galagan, potrivit digisport.ro.

Competitia dintre cei doi

Rusoaica a postat recent un experiment prin care a vrut să arate că e mai puternică decât un bărbat.

Cei doi s-au imobilizat cu bandă adezivă, iar culturista a rupt-o aproape instant cu ajutorul brațelor sale puternice, în timp ce bărbatul nu a reușit deloc. 

Culturista s-a filmat și în timp ce face tracțiuni la bară, pentru a demonstra nu doar că arată la fel ca pe internet și în realitate, ci și pentru a-și etala forța fizică impresionantă. A reușit să facă 16 tracțiuni, iar în timpul exercițiilor corpul său lucrat la sală a ieșit cu atât mai mult în evidență.

Sursa: digisport.ro

Sursă: b1tv.ro

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *