Cătălin Ţone, fost șef al serviciului Antidrog din cadrul BCCO, a declarat luni, că la momentul actual România nu este pregătită să dezincrimineze din punct de vedere penal posesia de droguri, fie că este vorba şi de canabis, el afirmând că am vedea pe străzi tineri care trag, care merg cu jointul la şcoală, transmite News.ro. El arată că pericolul social rezidă din faptul că această libertate extinde zona de consum, tendinţa de imitaţie, de curiozitate.
”Cred că este o cascadă de confuzii, nu contest bunele intenţii ale celor care au formulat acest proiect, este o cascadă de neatenţie şi neînţelegere a mecanismului de incriminare. În primul rând, deţinerea de droguri pentru consum propriu la ora actuală este infracţiune şi se bifurcă în droguri de risc şi de mare risc. Dacă vorbim de canabis, în zona de risc, şi cocaina şi heroina, în zona de mare risc. La canabis, la ora actuală, această infracţiune se pedeseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă penală, dacă vorbim de cocaină, de la 6 luni la 3 ani”, a spus expertul în emisiunea Proiect de ţară: România, de la Prima News, comentând iniţiativa legislativă depusă de deputaţii partidului REPER Simina Tulbure, Oana Cambera, Cristina Rizea, Andrei Lupu şi Daniel Toda care prevede dezincriminarea posesiei de canabis pentru consum propriu.
Cătălin Ţone a continuat: ”Nimeni nu a făcut închisoare în România dacă i s-a făcut dosar penal exclusiv pentru deţinere de droguri pentru consum propriu. Dacă această faptă va fi dezincriminată, am vedea pe străzi tineri care trag, care merg cu jointul la şcoală sau dacă extindem şi la drogurile de mare risc, să vedem că vor trage pe masă în Centrul istoric şi pericolul social rezidă din faptul că această libertate extinde zona de consum, tendinţa de imitaţie, de curiozitate. Eu cred că la momentul actual România nu este pregătită să dezincrimineze din punct de vedere penal posesia de droguri, fie că este vorba şi de canabis”.
Expertul antidrog a precizat că în zona de prevenire şi combatere, avem aproape 300 de poliţişti, la nivel naţional, în jur de 300 de specialişti antigrog care nu fac faţă acestui fenomen, şi mai bine întărim aceste structuri.
”În a doilea rând, România nu deţine nicio clinică post-cură. Nu avem unde să i internăm, recidivează, se duc la dezintoxicare şi ies. Ne grăbim să facem această propunere, nu avem acoperire”, a mai spus Ţone.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.