Sursa foto: Accent

În urma a două atacuri armate soldate cu moartea a 17 persoane, președintele Aleksandar Vucic a declarat că sârbii au predat peste 3.000 de arme în primele două zile ale amnistiei pentru armele deținute ilegal.

Tipul armelor predate nu a fost specificat, dar în amnistiile anterioare au fost incluse arme militare interzise, arme de vânătoare, pistoale și alte piese de armament, precum și zeci de mii de cartușe.

„Este o veste bună, pentru că există mult mai puține riscuri”, a anunțat, la un post de televiziune, Vucic.

În conformitate cu condițiile amnistiei, cetățenii sunt încurajați să predea arme ilegale, inclusiv arme de calitate militară pe care le-au dobândit legal dar nu mai doresc să le dețină, împreună cu muniția aferentă, într-un mod anonim și fără teama de consecințe penale.

Această amnistie a fost lansată după ce un elev de 13 ani, înarmat cu două pistoale, a comis un atac în care opt elevi și un agent de securitate au fost uciși, iar alți șase elevi și un profesor au fost răniți.

Autoritățile au reținut elevul și i se efectuează o evaluare psihologică, însă datorită vârstei sale, nu poate fi tras la răspundere penală.

Într-un alt incident petrecut săptămâna trecută, un bărbat înarmat cu o pușcă de asalt și un pistol a omorât opt persoane și a rănit alte 14 în două sate din centrul Serbiei. Un suspect în vârstă de 21 de ani se află în prezent în custodie.


Sursa: libertatea.ro

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsiți pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *