Sursă foto: Primăria Municipiului Ploiești

Direcția Comunicare, Relații Publice și Situații de Urgență din cadrul Primăriei Municipiului Ploiești anunță, printr-un comunicat de presă remis redacției RepublikaNews, că Ziua Independenței Naționale a României a fost sărbătorită, astăzi, la Ploiești.

Evenimentul, organizat de Primăria municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești, s-a desfășurat la Monumentul Vânătorilor și a fost deschis cu salutarea drapelului de luptă și intonarea Imnului de Stat al României și a Imnului Regatului Român „Trăiască Regele!”, de către corul Filarmonicii „Paul Constantinescu” Ploiești, urmate de Rugăciunea „Te Deum de mulțumire”, în memoria ostașilor români care s-au jertfit în războiul din 1877 -1878, pentru câștigarea Independenței de Stat a României.

Cu prilejul acestei ceremonii, au fost rostite scurte alocuțiuni de către domnul Daniel Nicodim – viceprimarul municipiului Ploiești, domnul Dumitru Tudone – vicepreședintele Consiliului Județean Prahova și domnul Emil Drăgănescu – subprefectul județului Prahova.

Discursurile au fost urmate de depuneri de coroane și jerbe de flori la Monumentul Vânătorilor – primul monument din țară dedicat soldaților care au luptat în războiul din 1877 – 1878. Realizat de sculptorul George Vasilescu, acesta a fost ridicat în cinstea prahovenilor din Batalionul 2 Vânători, condus de Alexandru Candiano-Popescu, care a contribuit hotărâtor la prima mare victorie românească din Războiul de Independență – atacul de la Grivița, din 30 august 1877.

Ceremonia dedicată Zilei Independenței Naționale a României s-a încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare și a fanfarei administrației județene.

Data de 10 Mai marchează trei momente importante din istoria României: începutul domniei lui Carol I, Independenţa de Stat şi încoronarea primului rege al ţării.

După mai bine de 400 de ani de dominație otomană, România și-a declarat independența la 9 mai 1877, prin citirea Declarației de Independență în Parlamentul României de către ministrul de externe, Mihail Kogălniceanu. Pe data de 10 mai, la exact 11 ani de când fusese numit domnitor, Carol I semnează Declarația de Independență.

Ziua Independenţei Naţionale a României este sărbătorită, începând din anul 2022, la data de 10 mai, în urma adoptării Legii nr. 189 din 8 iulie 2021, fiind declarată zi de sărbătoare naţională.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *