Simularea Parlamentului European este un proiect național care se adresează tinerilor studenți cu vârste cuprinse între 18-35 de ani, cu scopul familiarizării acestora cu procesul decizional din cadrul Parlamentului European.
Într-o societate în continuă schimbare, tinerii europeni trebuie să fie pregătiți pentru noile provocări, iar creativitatea şi dorința de implicare sunt elemente cheie.
Astfel, Simularea Parlamentului European vine în sprijinul studenților dornici de intra în rolul europarlamentarilor ce dezbat la cel mai înalt nivel decizional şi de a învăța proactiv modul în care funcționeaza Uniunea Europeană.
Între 10-16 iulie hai în Cluj-Napoca și dezvoltă-ți competențele necesare pentru a fi capabil să preiei controlul asupra viitorului tău! – au declarat organizatorii evenimentului pe pagina de Facebook.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.