Masacrul comis de elevul de 14 ani la școala generală „Vladislav Ribnikar” a avut loc miercuri de dimineață. Băiatul plănuia de o lună atacul și-și făcuse o listă cu colegii pe care voia să-i ucidă, spun polițiștii.
Atacul a avut loc miercuri dimineață, la ora locală 08.40, în cartierul Vracar, unde se află școala la care învăța elevul. Băiatul a plecat de acasă cu două pistoale și trei cartușe pline cu câte 15 gloanțe fiecare în rucsac.
Armele erau închise într-un seif, sub un cod, a susținut tatăl, însă băiatul știa codul, „din moment ce a reușit să pună mână pe ele”, a explicat ministrul de Interne Bratislav Gasic, într-o conferință de presă citată de site-ul sârb Novosti.
A mai fost găsită la băiat o listă pe care scrisese numele copiilor pe care voia să-i omoare. Lista cuprindea și o schiță în detaliu cu sălile de clasă în care voia să intre și ordinea în care urma să își ucidă colegii. Când a ajuns la școală, elevul și-a scos unul dintre pistoale (de 9 mm) și a împușcat paznicul, un bărbat de 51 de ani.
Apoi a tras în eleva de serviciu, după care a mers spre clasa unde se ținea ora de istorie, ce era aproape de intrarea în școală. Ajuns în clasă acesta a tras în profesoara de istorie ce ținea ora, după aceea a îndreptat arma spre colegii din clasă. Șapte fete și un băiat au fost uciși pe loc, iar alți șase (două fete și patru băieți) și profesoara au fost răniți.
Despre elev profesorii spun că era un elev exemplar care nu a avut și nu a creat niciodată probleme, motivul atacului rămânând necunoscut. Între timp, elevul a fost arestat, la fel și tatăl său.
În urma celor întâmplate cursurile au fost suspendate în toate școlile din Belgrad, iar guvernul a decis trei zile de doliu național în Serbia, începând de vineri, 5 mai, până duminică, 7 mai.
Sursă: liberatea.ro
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.