CSM Petrolul Ploieşti va disputa mâine cel de-al doilea meci din duelul cu CS Municipal Târgu Mureş, contând pentru turul secund al Play-out-ului Ligii Naţionale de Baschet Masculin.
Meciul ploieștenilor se va juca în deplasare, începând la ora 19:00.
După înfrângerea cu scorul 77-85 de la „Olimpia”, CSM are nevoie de o victorie pentru a trimite seria în meciul 3, care ar urma să se joace sâmbătă, de la ora 18:00, la Ploieşti.
În caz contrar, CSM Petrolul ar urma să lupte pentru locurile 13-14 cu învinsa duelului CS Municipal Galaţi – CSM Târgu Jiu, în care gorjenii conduc cu 1-0, notează site-ul oficial al Clubului Sportiv Municipal Petrolul Ploiești.
Echipa din Prahova se deplasează la Târgu Mureş fără Kwamain Mitchell, accidentat chiar în primul meci, cel de la „Olimpia”, şi fără cei trei juniori abia reveniți de la Superfinala EYBL de la Skopje: Codruţ Dinu, George Angelian şi Robert Pătraru.
„Vom încerca să jucăm un baschet bun, în ciuda problemelor cu care ne confruntăm, şi să ne luăm revanşa după înfrângerea din primul meci. Nu va fi uşor, mai ales că întâlnim un adversar care va fi, probabil, în plenitudinea forţelor şi, în plus, beneficiază de o susţinere a publicului extraordinară la meciurile de pe teren propriu. Dar, aşa cum câştigat în sezonul regulat, de ce să nu repetăm acel rezultat şi să jucăm meciul 3 la Ploieşti?”, spune antrenorul principal al CSM Petrolul, Mihai Popa.
Partida va putea fi urmărită în direct pe contul de YouTube al Federaţiei Române de Baschet, chiar AICI.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.