Încă un tânăr din cei şapte, care s-au izbit cu maşina în această dimineaţă de doi stâlpi de pe marginea unui drum din Tătărani, a decedat. Din ultimele informaţii se pare că cei şapte veneau de la o discotecă din Bariera Bucureşti. S-au înghesuit toţi într-o maşină cu cinci locuri gândind probabil că vor ajunge repede acasă, şi au făcut maxim 3 minute până în locul în care s-a petrecut tragedia. Şoferul a apăsat prea mult pedala de acceleraţie, acul kilometrajului oprindu-se la 130 de km pe oră, iar controlul maşinii a fost pierdut şi astfel a intrat pe marginea drumului în doi stâlpi şi pe urmă în gardul unei case. Primul a decedat unul dintre cei doi tineri care se înghesuiau pe locul din faţă dreapta, dar în urmă cu puţin timp a pierdut lupta şi şoferul autoturismului. Ceilalţi cinci băieţi care au vârste cuprinse între 20 şi 25 de ani se află în stare foarte gravă la spital.