Sursă foto: Ziarul Prahova

Nemulțumiți de salariile pe care le au, angajații din domeniu și statisticienii au declanșat un protest la nivel național, la care s-au alăturat inclusiv cei din Prahova.

Sindicatul din Institutul Naţional de Statistică Bucureşti, membru al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie, a organizat ieri o grevă japoneză ce a durat o zi întreagă de muncă.

S-au stabilit pentru perioada viitoare acțiuni revendicative, iar greva a fost doar prima dintre ele.

Cei 33 de angajați ai Direcției Județene de Statistică Prahova s-au numărat printre cei care au fost ieri în grevă japoneză, în intervalul orar 8:00-16:30.

Liderul de sindicat al Direcției Județene de Statistică Prahova, Adriana Savu, a arătat, ca măsură de protest utilizată de angajați, purtarea pe mână a unei banderole albe, ca semn distinctiv al protestului. Programul de lucru nu a fost, deci, întrerupt.

Salariaţii din INS vor picheta, conform calendarului stabilit, sediul Parlamentului României pe data de 11 mai, începând cu ora 10:00, şi pe cel al Institutului Naţional de Statistică, începând cu ora 11:45.

Salariații și reprezentanții de sindicat critică „incapacitatea de a gestiona problemele apărute în ultimii ani”, acuzând că sunt tratați ca o categorie inferioară de funcționari publici și cerând „stoparea discriminărilor salariale”.

Salariile nete din cadrul Direcției Județene de Statistică Prahova sunt, potrivit Ziarului Prahova, următoarele: inspector debutant – 2.800 lei; inspector asistent- 3.300 lei; inspector principal – 3.600 lei; inspector superior – 4.300 lei; șef serviciu – 5.400 lei.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *