Sursă foto: Edupedu.ro

A fost eliminat mecanismul prin care universitățile urmau să aplice limitări pentru mandatele persoanelor din structurile lor de conducere, prin carta universitară, în baza unui amendament la proiectul legii învățământului superior, votat joi în Comisia de învățământ

Acest amendament semnalat de Edupedu.ro, a fost prezentat în dezbaterile din comisie ca fiind al AUR.

Conform amendamentului, ar dispărea obligația menționării unui număr maxim de mandate pentru prorectori, decani sau directori. Motivarea: nu este necesară și nici democratică limitarea numărului de mandate.

Prin proiectul de lege, a fost votată propunerea de eliminare a unui punct ce prevede:

Art. 14 (2) Carta universitară se referă, în mod obligatoriu, cel puțin la:

(…) b) numărul maxim de mandate pe care aceeași persoană le poate ocupa într-o instituție de învățământ superior, pentru funcțiile prevăzute la art. 130 alin (2), cu excepția funcției de rector; 

Art. 130 (2) menționează, pe lângă funcția de rector: prorectorii, directorul general administrativ, directorul general adjunct administrativ, decanul, prodecanii, directorul de departament, director al CSUD, director de filială, director de extensie universitară, directorul școlii doctorale.”

Sursă: Edupedu.ro

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *